miercuri, 26 august 2009

The Times: "Conspiratia Merkel-Medvedev" impotriva Ucrainei

Nu poate fi exclusa nici realizarea scenariului privind interventia militara rusa "pentru apararea cetatenilor rusi", la fel cum s-a intamplat in Georgia, considera autorul articolului, amintind ca, de curand, Dmitri Medvedev a inaintat Dumei de Stat un proiect de lege care il imputerniceste sa trimita trupe in afara tarii.


Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, si presedintele rus, Dmitri Medevdev, au initiat, la München, o "conspiratie" impotriva Ucrainei, scrie The Times. In prezenta Angelei Merkel, Medvedev a rupt practic relatiile cu autoritatile prooccidentale ale Ucrainei, dand de inteles ca administratia de la Kremlin isi rezerva dreptul de a se amesteca in alegerile prezidentiale din aceasta tara, in favoarea candidatului pe care il considera cel mai convenabil pentru statul rus, noteaza autorul, comentand declaratiile facute de presedintele rus in timpul
intrevederii de saptamana trecuta cu Merkel.
Analistul britanic subliniaza ca Merkel nu a reactionat in nici un fel la declaratiile lui Medvedev. Drept urmare, Kievul este uluit, iar Kremlinul, care intentioneaza sa readuca Ucraina in sfera sa de influenta, este multumit. "Kievul este ingrijorat de faptul ca liderii de la Kremlin ar putea miza pe 'problema Crimeii' in timpul alegerilor sau mai tarziu, in scopul destabilizarii actualului regim, pe care il considera insuficient de prorus", scrie publicatia britanica.
Nu poate fi exclusa nici realizarea scenariului privind interventia militara rusa "pentru apararea cetatenilor rusi", la fel cum s-a intamplat in Georgia, considera autorul articolului, amintind ca, de curand, Dmitri Medvedev a inaintat Dumei de Stat un proiect de lege care il imputerniceste sa trimita trupe in afara tarii.
La randul sau, Kremlinul vede in tacerea Angelei Merkel semnul ca subminarea suveranitatii ucrainene ii va fi trecuta cu vederea, la fel cum mai demult i-au fost trecute cu vederea actiunile din Georgia, atentioneaza in final The Times.

Niciun comentariu: