luni, 23 martie 2009

Temperatura inalta la polul frigului

Sa nu va mirati daca la polul frigului, in afara de Paunescu si Vadim, vor fi considerate persona non grata citiva ragateni din partidul lui Markó Béla, ca si o duzina de patroni budapestani care i-au umilit vreme de optispe ani pe dulgherii secui cu salarii de mizerie.

Mai las decit tatucul Milosevici, ce visa sa-si petreaca weekendul intr-o pensiune din Kosovo ca sa asculte la culcare ciripitul mitralierelor sirbesti, pe C.V. Tudor nu-l prea inghimpa dorinta de a face nani in Covasna de teama ca prin fereastra hotelului va fi ciuruit de vrabiile care ciripesc in limba maghiara.

Dupa ce gherilele secuiesti l-au atacat pe presedintele Romaniei cu piine si sare si l-au imbracat in pupici, Tribunul a decretat starea spitalului de urgenta, numindu-l pe Basescu tradator, fiindca s-a tratat cu bai de multime acolo unde martafoiul peremist si-ar fi dorit bai de singe
si lacrimi.

Daca tot ne-am procopsit cu flegmele nationalismului care nu se mai dezlipesc de geamul televizorului, ar fi cazul sa ne intrebam ce-i mina oare pe secui sa viseze sa stea inchisi in birlog, in afara dragostei sfisietoare ce le-o poarta vechile potai ceausiste?

Sa fie oare efectul „nemtudomului romanul“ atit de puternic incit sa-ti inchipui ca nu poti fi cu adevarat liber decit in spatele unor ziduri? Sau faptul ca cel mai injurat roman de pe acele meleaguri, groful Verestoy Attila, a reusit sa cheleasca Tinutul Secuiesc de paduri cu tidula aprobata de smecherii de la Bucuresti?

Sa nu va mirati daca la polul frigului, in afara de Paunescu si Vadim, vor fi considerate persona non grata citiva ragateni din partidul lui Markó Béla, ca si o duzina de patroni budapestani care i-au umilit vreme de optispe ani pe dulgherii secui cu salarii de mizerie.

Ca o dovada ca traim intr-o tara anapoda, taman cind si-ar fi putut revendica partea de caramizi din zidul Casei Poporului, care le apartine si lor pe drept, sau o plaja pe tarmul Marii Negre, sau un grind de pescuit in Delta Dunarii, locuitorii tinutului unde brisca tine loc de legitimatie de maghiar vor sa-si faca din saracie stindard.

Niciun comentariu: