luni, 23 martie 2009

Lichidare de stoc la fondurile de pensii

Zepter vinde portofoliul de clienţi, OTP urmează
6 alte fonduri sunt la limită
După o cursă de 6 luni de alergare pentru a atrage cât mai mulţi participanţi, Fondul de pensii private obligatorii Zepter se declară învins. Acesta a reuşit să atragă mai puţin de 2.000 de participanţi în cele patru luni de campanie
de aderare. De aceea ar putea fi vândut în următoarele două luni, un participant fiind evaluat la 150 de euro, au declarat pentru NewsIn surse din piaţă. Într-o situaţie asemănătoare se află şi OTP, care nu a reuşit să convingă prea multe persoane să adere la fondul pe care îl administrează, surse avizate declarându-ne că fondul deja a decis să vândă portofoliul de clienţi.
Pe de altă parte, preşedintele fondului de pensii Prima Pensie, un alt fond care nu a reuşit să atragă prea mulţi participanţi a declarat, pentru Curierul Naţional, că nu poate lua în considerare vânzarea portofoliului deoarece legislaţia actuală nu reglementează încă această situaţie şi apoi cei trei ani puşi la dispoziţie de lege pentru a strânge numărul optim de participanţi pot dezvălui noi oportunităţi de avansare.
Se aşteaptă să rămână maximum 11 fonduri
Circa 11 fonduri de pensii private obligatorii ar putea rămâne pe piaţă în următorii trei-cinci ani, din experienţa altor ţări care au implementat sistemul
şi unde numai 60% dintre fonduri au rezistat în acest interval, a spus pentru NewsIn directorul general adjunct al CSSPP, Dan Pescaru.
Într-adevăr, analizând datele puse la dispoziţie de CSSPP, din 18 fonduri active, 7 dintre acestea nu au reuşit ca împreună să adune 50.000 de participanţi: Prima Pensie, OTP Fond de Pensii, MKB Romexterra Fond de Pensii, AG2R, KD Fond de Pensii, Marfin şi Zepter.
150 euro costă participantul la Zepter Fond de Pensii (pilonul II)
Negocierile ar putea avea loc în următoarea perioadă, au precizat sursele citate, care au adăugat că în prezent se aşteaptă reglementările privind fuziunile de la CSSPP.
"Participanţii fondului vor fi asimilaţi altui fond. În ce priveşte preţul, acesta poate să ajungă la 150 de euro pe participant. Oricum se va închide cu pierdere pentru acţionari", a declarat, pentru NewsIn, sursa citată, care a menţionat că fondul a trebuit să investească capitalul minim cerut de lege, de 4 milioane euro.
Potrivit sursei, decizia de a vinde este una normală, în condiţiile în care fondul nu avea nicio şansă să acumuleze 50.000 de participanţi în următorii trei ani, aşa cum prevede legea, iar în urma "loteriei" de repartizare a nehotărâţilor urmează să primească doar 200 de participanţi.
După etapa de validare a aderenţilor, înainte de repartizarea aleatorie, Zepter Fond de Pensii avea 1.558 de participanţi şi o cotă de piaţă de 0,04%.
50.000 de participanţi nu asigură succesul
Dan Pescaru a explicat faptul că, în cazul unui fond care a atras deja 5.000 de participanţi, "capacitatea de a rezista este asigurată timp de doi ani", deoarece un administrator "trăieşte" din veniturile pe care le realizează şi din comisioane, care sunt destul de mici
.
Directorul general adjunct al CSSPP a adăugat că, după această perioadă, este greu de crezut că un fond va rezista pe piaţă dacă nu îşi sporeşte portofoliul de participanţi.
Pe de altă parte, companiile
care au strâns mai puţin de 20.000 - 30.000 de participanţi vor avea probemele certe, întrucât este greu să strângă 50.000 de participanţi în trei ani, atât cât prevede legea, consideră Pescaru.
"Rămâne de văzut dacă administratorii care n-au reuşit să atragă un număr important de aderenţi până acum vor reuşi în următorii ani, în detrimentul celor care şi-au dovedit calităţile de buni promotori ai propriului produs
", a mai spus directorul general adjunct al CSSPP pentru NewsIn, care a menţionat că pe piaţa muncii intră, anual, între 120.000 şi 150.000 de contribuabili.
Primii 11 administratori controlează 98,7% din piaţă, restul fiind împărţit între ceilalţi 7 jucători
Primii 11 jucători controlează aproape toată piaţa pensiilor obligatorii (98,7%), după atragerea unui număr de 3,938 milioane de participanţi în intervalul 17 septembrie 2007 - 17 ianuarie 2008. După etapa de validare a aderenţilor, înainte de repartizarea aleatorie, ING Fond de Pensii se află pe primul loc, cu 1.279.955 de aderenţi (32,07% cotă de piaţă), locul al doilea în clasamentul fondurilor de pensii obligatorii fiind ocupat de Allianz-Ţiriac Fond de Pensii, cu 1.017.935 participanţi atraşi şi o cotă de piaţă de 25,51%, informează NewsIn.
Pe locul al treilea se află Generali Fond de Pensii, cu 400.465 semnături atrase în timpul campaniei de aderare şi o cotă de piaţă de 10,03%, în timp ce pe poziţia a patra se află Aviva Fond de Pensii, care a raportat 312.402 de participanţi pe pilonul II şi o cotă de piaţă de 7,83%.
Campania iniţială de aderare a românilor la un fond de pensii private obligatorii (pilon II) a început pe 17 septembrie 2007 şi s-a încheiat pe 17 ianuarie 2008. În primul an de activitate, 2% din contribuţia totală de 9,5% pentru asigurările sociale pe care o plăteşte fiecare angajat va ajunge în administrare privată.
Ponderea va creşte anual cu câte o jumătate de punct procentual, până la atingerea nivelului de 6% aplicat venitului lunar brut, într-un interval de opt ani.

Niciun comentariu: