luni, 23 martie 2009

Interimatul lui Meleşcanu la Justiţie expiră astăzi

Astăzi expiră interimatul lui Teodor Meleşcanu la Justiţie. Conducerea Ministerului este, de două luni şi jumătate, într-o situaţie de provizorat, care ar putea fi prelungită până după summit-ul NATO de la Bucureşti. Fostul ministru Tudor Chiuariu şi-a prezentat demisia pe 9 decembrie anul trecut, iar premierul Tăriceanu i-a trimis lui Traian Băsescu propunerea de numire a Noricăi Nicolai în funcţia de ministru.

Reacţia Cotroceniului a venit după trei săptămâni. Şeful statului i-a cerut premierului să renunţe la nominalizare Noricăi Nicolai, întrucât ar exista o "percepţie publică negativă" la adresa acesteia. Tăriceanu a reacţionat imediat şi i-a transmis preşedintelui că menţine nominalizarea lui Nicolai.

A urmat un război deschis între cele două palate. Băsescu şi Tăriceanu îşi scriau de câteva ori pe zi, premierul nu-i răspundea la telefon preşedintelui, în timp ce fiecare îşi clama drepturile constituţionale.

Ulterior Băsescu a invocat ca argument pentru respingerea nominalizării Noricăi Nicolai mapa
profesională a acesteia. În aceste condiţii, premierul a decis numirea ministrului Apărării, Teodor Meleşcanu, interimar la şefia Ministerului Justiţiei, iar Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu acest caz.

Curtea s-a pronunţat pe 7 februarie. Magistraţii au decis că preşedintele poate refuza, o singură dată
, propunerea PRIM-MINISTRULUI pentru o funcţie de ministru, iar premierul trebuie să facă o altă nominalizare.

Liberalii s-au văzut nevoiţi să facă o altă nominalizare pentru funcţia de ministru al Justiţiei. PNL nu a găsit altă soluţie decât să îl propună pe actualul ministru al Apărării, Teodor Meleşcanu, pentru postul vacant de la Justiţie, iar pe Radu Stroe să îl nominalizeze la conducerea Ministerului Apărării. Aceste propuneri nu au fost încă formalizate.

Potrivit unor surse liberale, premierul Tăriceanu intenţionează să prelungească interimatul, nefiind exclusă chiar menţinerea lui Teodor Meleşcanu şef la două ministere chiar până după summit-ul NATO de la Bucureşti.

Niciun comentariu: