Românii, corupţi de mici

Atât timp cât alianţa coruptă între profesori, elevi şi părinţi este mulţumită, şcoala devine facultativă, iar modernizarea ei imposibilă

A-i pune lui Cristian Adomniţei în spinare falimentul şcolii româneşti e prea mult. Nu poate fi responsabil pentru catastrofa de la Bac, rezultatul unei antireforme de durată în domeniu. N-a avut timp. Dar se va face vinovat de crimă împotriva învăţământului dacă nu-i dă pe mâna justiţiei pe profesorii, directorii şi inspectorii şcolari corupţi. Aşa cum îi solicită şi profesorul Gheorghe Rădulescu, de ieri ex-liberal, care a sesizat neregulile de la Bacalaureatul din Hunedoara.
Un produs-standard al superficialităţii educaţiei băştinaşe şi un model
prost pentru copiii care văd că poţi ajunge ministru fără să te exprimi corect în limba maternă, Adomniţei are în faţă o ofertă
de destin, cum ar spune Andrei Pleşu. Poate să ajungă important asumându-şi lupta anticorupţie în şcoală, aşa cum a luat asupra sa, cu un curaj nebănuit şi împotriva retrogradei Academii Române, lista de subiecte pentru examenul oral de limbă şi literatură română. Rezervele de curaj trebuie să i se fi epuizat atunci. De data aceasta, a preferat, asemenea tuturor celorlalţi responsabili, să ascundă mizeria sub preş şi să acuze, prăvălindu-se în derizoriu, sabotarea politică a Bacului.
Corupţia, despre care Cristian Adomniţei pretinde că nu există, se află în diferenţa dintre procentul de promovabilitate la Bac (80%) şi cel al adolescenţlor care nu pot să citească şi să înţeleagă un text la prima vedere (53%). Iar scandalul de la Sighet, în care un director de şcoală şi un elev sunt cercetaţi în stare de arest pentru dare şi luare de mită, este simptomatic. Între profesori, elevi şi părinţii acestora s-a format o alianţă coruptă al cărei rol este să promoveze analfabeţii, salvând în acelaşi timp reputaţia şcolii româneşti.
Părintelui de copil analfabet îi este mult mai uşor să dea mită, având conştiinţa împăcată că a făcut tot ce s-a putut, decât să-l ajute sau să-i urmărească activitatea
şcolară. Profesorul prost plătit îşi completează veniturile minuscule cu şpagă, asigurându-şi, datorită promovabilităţii, şi prestigiul competenţei.