Cavalerul şi Piratul

Că Sorin Oprescu copiază fără să clipească stilul
interpretativ al solistului politic Traian Băsescu mi-a fost clar din prima clipă în care candidatul cu probleme de listă a rostit cuvintele „sistem ticăloşit”. Acum, pe zi ce trece, asemănările devin tot mai frapante. Există însă şi o deosebire, foarte importantă după părerea mea: o femeie între două şi trei vârste, fie menajeră, fie manageră, se poate visa
dansând tango cu doctorul Oprescu, pe o terasă la malul mării, în acordurile ameţitoare ale unei orchestre de mustăcioşi îmbrăcaţi în alb, în vreme ce briza mângâie frunzele de palmier. Cu Traian Băsescu, nu. D. Sorin Oprescu este doctorul din romanele lui Cronin, este Humphrey Bogart în Casablanca, Laurence Olivier în „La răscruce de vânturi”, este durul sentimental, sensibilul cu vorba grea, singuratic sau divorţabil, campion în meserie şi nefericit în căsnicie, al cărui suflet aşteaptă să fie salvat de Florinela sau de doamna Manuela. Traian Băsescu sugerează virilitatea grăbită în stare brută, Sorin Oprescu transmite o undă devastatoare de glamour, de romance care atinge electoratul feminin deasupra ovarelor.
D. Băsescu rareori a ratat
ocazia de a se exprima public ghiolbăneşte la adresa unei femei, fie ea şi din rasa inferioară a jurnalistelor. D. Oprescu, în ciuda modului trivial, chiar obscen, în care vorbeşte, o face la general, indignat moral, nu particular-vulgar faţă de femei – pare că, de câte ori pronunţă o expresie tare la adresa „ălora”, subînţelege „Să mă scuze doamnele”.
Dacă Traian Băsescu s-a ridicat pe iluzia rade tot, femei, hoţi şi pesedei, Sorin Oprescu joacă acum, pe bază de texte ale unor rapsoade din Primărie brusc asaltate de revelaţii, rolul apărătorului feminităţii rănite sexual de porcul, pardon, corpul funcţionăresc. Această partitură, suprapusă datului de pământ cu diverşi directori, zburătăcirii lui Cocoş din parcări şi demolării legendarei terase de fiţe „La Fitze”, încheagă imaginea luptătorului neînfricat cu răii şi urâţii, dar şi protector al domniţelor lipsite de apărare. Faptul că toate căpăcirile de mai sus sunt realizate în grabă, cu formula „neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu”, fără a fi prezentat publicului, cu dovezi, vreun act de mare
corupţie sau incompetenţă comis de cei care şi-au dat demisia sau au fost destituiţi, astfel încât până şi arhitupeistul-şef al Capitalei, teroristul urban Bold, poate să declare că se retrage „scârbit”, faptul că rezilierea în pripă a contractului Dalli ar putea fi ca tăiatul apei cu drujba şi că operaţiile de până acum ale d-lui doctor amintesc răsturnatul tarabelor şi călcarea în picioare a roşiilor prea scumpe de către Popescu Piedone – nu contează. Doctorul simte exact că esenţială este viteza cu care creează în naturelul simţitor al electoratului românesc o imagine mai tare decât cea a Piratului scufundător de galioane încărcate cu averi dobândite fără just temei, dar cam pilangiu, mitocan şi cu „cazier” – imaginea Cavalerului: aspru, drept, netemător, vag melancolic şi galant.
Pe vremuri, destui piraţi au fost făcuţi, la apogeul carierei, cavaleri. Pentru asta, însă, România ar trebui să aibă o regină, alta decât a Norvegiei.