marți, 21 iulie 2009

Lucrările la autostrada Timişoara - Arad ar putea fi amânate, din cauza contestării unei licitaţii

Regionala de Drumuri şi Poduri Timişoara (DRDP) a anunţat, astăzi, că există pericolul ca lucrările la autostrada Timişoara - Arad să nu înceapă la timp, după ce o casă
de avocatură a contestat rezultatul unor licitaţii organizate de DRDP, iar cazul a ajuns în instanţă.

Ministerul Tranporturilor a desemnat, miercuri, firma
câştigătoare şi a anunţat constructorul care va executa lucrările la autostrada Arad-Timişoara, iar în termen de 28 de zile constructorul ar trebui să semneze contractul şi să prezinte scrisoarea de garanţie de bună execuţie, transmite NewsIn. Cu toate acestea, potrivit DRDP, există pericolul ca lucrările să nu înceapă la data stabilită, după ce a fost contestat rezultatul licitaţiei pentru încheierea contractelor de asistenţă juridică, în vederea exproprierii terenurilor afectate de construcţia autostrăzii.

Niciun comentariu: