marți, 3 iunie 2008

Mutu a dat tonul la joacă

Impresionat de nişte puşti care se dădeau pe toboganele acvatice de la Centrul Migros, din apropiere de Santispark, “decarul” echipei naţionale şi-a provocat colegii la cîteva reprize de coborîre în viteză.

Marţi seară, în jurul orei 18:00, “tricolorii” au avut programată o şedinţă de exerciţii la sala de forţă şi refacere. Primul grup care a ieşit din hotel a fost format din 6 jucători: Chivu, Contra, Codrea, Da­niel Niculae, Dică şi Goian. Înso­ţiţi de Marian Lupu, preparatorul fizic, s-au îndreptat spre Centrul Migros, un complex SPA, aflat la 50 de metri, peste drum de Santispark.

Relaxare şi distracţie
Restul colegilor, împreună cu secunzii şi staff-ul medical au venit după un sfert de oră. Centrul era plin de turişti şi de abonaţi. Toţi au fost rămas surprinşi de întîlnirea cu “tricolorii” . Mulţi s-au grăbit să-i imortalizeze pe elevii lui Piţurcă. Prin orice mij­loace.

Cu telefoanele mobile sau cu aparate digitale de fotografiat. Unul dintre ei a trimis cîteva poze la Gazetă, prin mail.

La intrare, Mutu a observat cîţiva copii care se dădeau pe to­bo­ganele acvatice. Şi, după ce a fă­cut masaj şi s-a scăldat în bazi­nul de refacere, a cedat şi a dat tonul distracţiei. Şi-a provocat colegii la cîteva ture pe tobogan. S-a dat în triplet cu Marica şi Ma­rius Niculae. Un posibil atac pen­tru Franţa . Totul a durat o oră, timp în care “tri­co­lorii” s-au eliberat de stresul lui Euro.

I-a asistat şi Piţi
Victor Piţurcă a ieşit aseară prima dată din hotel în afara antrenamentelor. A trecut încrun­tat printre ziarişti: “Bună seara! Ce mă tot fotografiaţi? parcă nu m--aţi mai văzut de o lună”. Apoi s-a dus să-i verifice pe “tricolori” la “Migros”, acceptînd bălăceala aces­tora.

Niciun comentariu: