marți, 3 iunie 2008

Chiellini era sa-l rupa si pe Cassano

Al doilea antrenament al Italiei in Austria, tot dupa-amiaza, si inca o zi de emotii pentru adversarii “tricolorilor” din 13 iunie. In timpul sedintei de azi, de peste 90 de minute, Chiellini a fost cit pe ce sa faca o noua victima. Dupa ce i-a provocat involuntar o entorsa la glezna, cu ruperea ligamentelor, lui Cannavaro, acum l-a “tintit” pe starul Sampdoriei. Dupa o intrare mai decisa decit era cazul a stoperului lui Juventus, Cassano a iesit sifonat si putin a lipsit ca faultul sa se lase cu o altercatie, “pustiul rebel” fiind cu greu potolit de colegi. La acest antrenament tinut pe Suedstadt Stadium din “Maria Enzersdorf”, Donadoni a probat cuplul de fundasi centrali Barzagli - Materazzi intr-o echipa, respectiv Panucci - Gamberini - Chiellini, de cealalta parte. In atac, de o parte a jucat tridentul compus din Quagliarella, Toni si Del Piero, iar adversarii i-au avut in fata pe Di Natale, Bporriello si Cassano. “Miuta” s-a terminat cu 3-1 in favoarea “galbenilor”, prin golurile semnate de Camoranesi, Quagliarella si Del Piero. Pentru cei echipati in albastru a punctat Grosso, din lovitura libera.

Niciun comentariu: