luni, 21 septembrie 2009

De la privatizarea pe 1 dolar, la privatizarea pe minus zeci de milioane de dolari?

Dintre societatile comerciale scoase la vanzare de APAPS in aceste zile, doua - Chimcomplex Borzesti si Letea Bacau - se afla intr-o situatie inedita, fiind primele asupra carora se aplica unele prevederi speciale ale Legii 137/2002, si anume cele privind convertirea creantelor detinute de AVAB in actiuni (este vorba de credite substantiale, de ordinul zecilor de milioane de dolari, luate de astfel de societati comerciale de la Bancorex si nereturnate, ele constituind grosul creditelor neperformante trecute in portofoliul AVAB - n.n.). La Chimcomplex Borzesti, valoarea nominala a acestei creante, consolidata de AVAB, a ajuns, la sfarsitul anului 2002, la 44,58 milioane dolari. Potrivit actului normativ amintit (promovat de APAPS "in scopul accelerarii procesului de privatizare"), AVAB a convertit aceasta creanta in actiuni, care au dobandit o pondere de 89,22% din capitalul social al Chimcomplex, actiuni pe care le-a transferat Autoritatii pentru Privatizare. Urmeaza ca, dupa vanzarea societatii, APAPS sa vireze catre AVAB suma pe care o va incasa pe aceste actiuni. La randul sau, AVAB va vira Ministerului Finantelor Publice acesti bani, in contul creditului nereturnat de Chimcomplex, de 44,58 milioane dolari. Intrebare: va obtine APAPS, pentru aceste actiuni, nu 44,58 milioane dolari, ci macar 41% din aceasta suma - cat a fost rata medie de recuperare obtinuta de AVAB in anul 2002 - adica circa 18,27 milioane dolari? (In unele situatii, cum a fost cazul SC Artrom Slatina, care avea un debit de 9 milioane de dolari, AVAB a reusit sa recupereze integral aceste creante - n.n.). Greu de crezut, avand in vedere rezultatul privatizarilor din ultimii ani. Vineri, 21 februarie, APAPS a publicat anuntul de privatizare pentru Chimcomplex, in care se arata ca sunt scoase la vanzare 63.240.247 actiuni, reprezentand 94,7465% din capitalul social detinut de stat la aceasta societate. Potrivit anuntului, capitalul social al societatii este de 1.668.669.450 mii lei, iar cifra de afaceri pe anul 2001 (de ce nu cea mai recenta, pe anul 2002, fie ea si estimativa?! - n.n.) este de 1.187.233.442 mii lei. Asadar, la un calcul sumar, capitalul social total este de aproximativ 50,56 milioane dolari, adica chiar si sub valoarea creantei AVAB, transformata in actiuni. Sa mai amintim ca, de fapt, acest credit luat de la Bancorex se afla concretizat intr-o linie tehnologica a SC Chimcomplex, deci potentialul cumparator va folosi gratis roadele lui? Cu alte cuvinte, exista toate sansele ca in urma "noilor metode pentru accelerarea procesului de privatizare", APAPS sa treaca de la vanzarea pe un dolar a marilor societati comerciale la vanzarea pe minus zeci de milioane de dolari.

Niciun comentariu: